Jennifer Higdon

Jennifer Higdon primește constant comenzi și înregistrează, pe an, aproximativ 250 de interpretări ale lucrărilor sale. Câștigătoare a Premiului Pulitzer și de trei ori câștigătoare a Premiului Grammy, Higdon abordează diverse genuri ale muzicii clasice: de la operă la muzică de cameră, de la muzică simfonică la band, de la lucrări solistice la concerte (18).
Muzica ei a fost apreciată de Fanfare Magazine pentru „distincția de a fi în același timp complexă, sofisticată, dar accesibilă din punct de vedere emoțional”, iar The Times din Londra a descris-o ca fiind „cu rădăcini tradiționale, dar pătrunsă de integritate și prospețime”. Chicago Sun Times a apreciat muzica ei „deopotrivă modernă și atemporală, complexă și sofisticată dar și extrem de atrăgătoare, într-un mod care farmecă și stimulează un public care tânjește după ceva nou și care, deși grăbit, nu se distanțează”, iar John von Rhein, de la Chicago Tribune, i-a descris stilul drept „frumos, accesibil, inventiv și impecabil conceput”.
Printre numeroasele ansambluri care i-au solicitat lucrări lui Higdon se numără Orchestra din Philadelphia, Orchestra Simfonică din Chicago, Orchestra din Cleveland, Filarmonica din München, dar și formații camerale precum Tokyo String Quartet, Eighth Blackbird și President’s Own United States Marine Band. De asemenea, a compus pentru artiști renumiți precum mandolinistul Avi Avital, baritonul Thomas Hampson și mezzosoprana Sasha Cooke, pianiștii Yuja Wang și Gary Graffman, dar și violoniștii Joshua Bell și Hilary Hahn.
Piesa sa, Blue Cathedral, a fost interpretată în întreaga lume și a avut peste 800 de reprezentații. Piesa Secret & Glass Gardens a fost o lucrare impusă pentru semifinaliștii concursului de pian Van Cliburn din 2005. Prima ei operă, Cold Mountain, a fost prezentată cu casa închisă la toate cele patru montări și a câștigat, în 2016, prestigiosul premiu International Opera Award pentru cea mai bună premieră mondială. Cea de-a doua operă a sa, Woman With Eyes Closed, va fi pusă în scenă în premieră de Opera din Pittsburgh, în mai 2025.
Lucrările lui Higdon au fost înregistrate pe mai mult de 90 de CD-uri.

© A. Bogard

keyboard_arrow_up