Radutiu_Felix-Broede
Distribuie

Valentin Răduțiu este primul violoncelist care a înregistrat integrala lucrărilor enesciene pentru violoncel și pian, împreună cu pianistul suedez Per Rundberg. Laureat al Concursului Enescu și născut la Munchen, dar având părinți români, Valentin Răduțiu a luat primele sale lecții de violoncel de la tatăl său, la vârsta de 6 ani, continuându-și studiile mai apoi la Salzburg, Viena și la Berlin cu Clemens Hagen, Heinrich Schiff și David Geringas. Valentin Răduțiu a susținut concerte alături de Deutsches Symphonie-Orchester Berlin, Deutsche Radiophilharmonie Saarbrücken, Orchestrele Simfonice Radio MDR Leipzig și SWR Stuttgart, Camerata Salzburg, Orchestra Națională Simfonică Letonă, Hong Kong Sinfonietta, Prague Philharmonia, Stuttgarter Kammerorchester, Filarmonica “George Enescu”, Orchestra Națională Radio București și cu World Youth Symphony Orchestra. Recent, violoncelistul a lansat prima sa înregistrare cu orchestră, precum și un album de jazz, “Remembering the rain.                                    

Interviu de Nona Beicu

Primul violoncel l-ați primit cadou la vârsta de șase ani, iar tatăl dumneavoastră v-a oferit lecții timp de opt ani. Cum a evoluat mai apoi pasiunea pentru acest instrument și ce amintiri aveți în legătură cu primele lecții pe care le-ați primit?

Cu naturalețe! Talentul muzical al unui copil trebuie îngrijit și crescut cu răbdare ca atunci când plantăm un copac: pământul pe care crește să fie unul fertil, apoi are nevoie de lumină, de spațiu, de rădăcini puternice pentru când va veni o furtună, și să nu uităm de albinele care îi polenizează florile… La fel, parcursul unui muzician depinde de factori interiori și exteriori, influențabili și neinfluențabili. Tatăl meu, de fapt părinții mei, m-au susținut enorm și, în egală măsură, au știut să-mi dea și libertate pentru o dezvoltare individuală. Nu voi uita niciodată cum tata îmi cânta când eram copil “Zborul cărăbușului” ținând în mâna stângă un papuc de casă, cu care aluneca pe corzi în sus și în jos, ca să-mi arate: “Uite ce ușor e!”.

Pe parcursul anilor ați susținut recitaluri în foarte multe țări și ați avut ocazia de a interacționa cu multe filarmonici și orchestre din toate colțurile lumii. Cum ați simțit publicul de la o țară la alta? Ați regăsit elemente comune? Dar diferențe?

În fiecare sală de concert există o “psihosferă” – o anumită stare energetică, pe care o poți simți la fel cum simți un miros sau o temperatură diferită. Chiar și sala în sine are o anumită “încărcare” – pășiți în Ateneul gol, în liniște deplină și veți simți imediat. La început, poate sună puțin ezoteric, dar este un lucru real. Dacă intrăm într-o încăpere în care un grup de oameni tocmai a primit o veste proastă, imediat întrebăm: ce s-a întâmplat? Așa simte și muzicianul pe scenă publicul: cel de la finala unui concurs are o altă stare conștientă decât publicul unui concert de gală. Dar este mai mult decât o atmosferă. Așa că, desigur, simțim diferențe, dar ele sunt greu de generalizat. Am cântat în țări calde, am cântat și aproape de cercul polar, în țări care suferă de sărăcie, în altele suprasaturate. În clipele veridice, în care oamenii într-adevăr ascultă, muzica depășește aceste criterii exterioare, și oamenii sunt oameni.

“În clipele veridice, în care oamenii într-adevăr ascultă, muzica depășește aceste criterii exterioare, și oamenii sunt oameni.”

 

Când ați descoperit muzica lui George Enescu?

După ce am participat la Concursul Enescu am început să fiu intens interesat de muzica lui, nu doar de cea pentru violoncel și în aceeași măsură și cu persoana lui Enescu și biografia sa.

Pe 3 septembrie, Valentin Răduțiu va deschide ediția 2016 a Concursului Enescu, într-un concert de gală alături de violonista Anna Țifu și de pianistul Mihai Ritivoiu, și ei laureați ai Concursului, pe scena Ateneului Român. Cei trei vor interpreta, sub bagheta lui Horia Andreescu, Triplul Concert de Beethoven. 

 

Print Screen (4)

Alături de pianistul Per Rundberg ați înregistrat integrala lucrărilor enesciene pentru violoncel și pian, fiind primul violoncelist care a realizat acest demers. Ce v-a determinat să înregistrați acest CD și să ajutați la promovarea muzicii lui George Enescu?

Sigur că după premiul obținut la Concursul Enescu, momentul a fost unul potrivit pentru a realiza această imprimare. Maestrul Marin Cazacu m-a sfătuit și mi-a făcut un mare dar oferindu-mi notele inedite ale Allegro-ului în fa minor, care a devenit o premieră în interpretare pe înregistrarea mea și care, acum, este o piesă obligatorie la violoncel, la ediția Concursului Enescu 2016. Sigur, criteriul decisiv pentru a face această imprimare a fost dragostea mea pentru muzica enesciană. Și nu spun asta ca o “înfloritură”, este o mărturisire foarte personală: sufletește mă simt atât de aproape de George Enescu! Îmi vine greu să verbalizez aceste sentimente puternice.

Enescu compete works

În 2011 ați fost laureat al Concursului George Enescu. Ce v-a adus nou această experiență și în ce măsură v-a ajutat pe parcursul timpului?

S-au creat foarte multe legături extrem de folositoare – pe plan profesional, muzical, cu orchestre în România, dar și în străinătate, cântând Enescu în concerte.

“Cu Sonata a II-a de Enescu am învățat cât de recunoscător este publicul că e purtat prin această călătorie interioară atât de colorată și de intensă.”

După premiul pe care l-ați obținut la Concursul George Enescu ați început să-i interpretați lucrările în recitaluri, fiind violoncelistul care a prezentat Sonata a II-a cel mai des în Germania, în ultimii ani. Ce reacții ați primit de la publicul german după audiții?

La început, când încă nu cântasem sonata des, mă preocupa dacă publicul va ști să aprecieze această muzică incomparabilă, chiar neobișnuită, mai ales dacă nu știe să recunoască limba română. Mă gândeam cât timp mi-a luat mie să înțeleg această lucrare, să mă simt liber cu ea – cum va fi pentru un public care poate asculta pentru prima dată Enescu? Între timp, am învățat ce emoții puternice sunt declanșate de această lucrare, cât de recunoscător este publicul că e purtat prin această călătorie interioară atât de colorată și de intensă. Mereu aplauzele după această lucrare sunt înflăcărate, pline de entuziasm și de emoții pozitive. Enescu trebuie cântat cu convingere deplină, fantezie și expresivitate maximă, iar efortul interpretului va fi răsplătit mereu și în orice țară!

Radutziu orchestra

În primăvara anului trecut ați înregistrat, alături de pianistul Benjamin Schaefer, albumul de jazz “Remembering the rain”, o asocierere inedită între violoncel și acest tip de muzică. Cum ați descoperit această valență a violoncelului și care ar fi planurile de viitor în acest sens? 

Jazz-ul întotdeauna a fost o pasiune de-a mea, doar că până la apariția acestui disc, una mai privată. Violoncelul este un instrument extrem de versatil și dintotdeauna mi-a plăcut să experimentez, să mă joc pe violoncel. Pe el poți cânta ca din chitară, ca un bas, ca un saxofon și, idealul suprem, ca din voce. Iar eu sunt un urechist, așa că… să vedem!”

“În aceste timpuri atât de materialiste, îmi câștig existența cu ceva atât de imaterial cum este sunetul, pe care, după ce l-am creat la violoncel, zboară în sală și dispare.”

 

Concursul George Enescu de anul acesta are loc sub deviza “Trăiește-ți visul”. Care este visul dumneavoastră și ce sfaturi aveți pentru tinerii muzicieni care vor participa anul acesta?

Urmărind desigur și alte laturi ale meseriei decât cele strict muzicale, artistice, muzicianul riscă să uite ce miraculoasă este muzica, ce privilegiu este să te poți exprima prin intermediul ei. În aceste timpuri atât de materialiste, îmi câștig existența cu ceva atât de imaterial cum este sunetul, pe care, după ce l-am creat la violoncel, zboară în sală și dispare. Și câteodată, trăiește mai departe în inima ascultătorului. Asta, într-adevăr, este un vis. Îmi doresc să urmăresc acest vis cât mai mult, la un nivel cât mai înalt, să învăț și să descopăr în fiecare zi ceva nou. Sfaturile mele pentru participanți, în schimb, sunt foarte pragmatice: încercați să prezentați programul în fața unui public cât mai des. Adunați câțiva prieteni și cântați-le la o oră stabilită repertoriul pe care l-ați pregătit. Peste câteva zile repetați procedura, poate chiar la 10 dimineața! Dacă la acea oră nu găsiți un public, înlocuiți-l cu un magnetofon. Câștigul oricărui participant este pregătirea, munca investită doar pentru el însuși. Apoi, ca în toate, avem nevoie și de puțin noroc.

“Sfatul meu pentru participanții la această ediție a Concursului Enescu este pragmatic: adunați câțiva prieteni și cântați-le la o oră stabilită repertoriul pregătit.”

 

Când ați ajuns pentru prima dată în România și care ar fi acum lucrurile care vă leagă de țara de origine?

Am ajuns în România imediat după ce s-au deschis granițele, în ’90. Ce mă leagă de România  – o listă fără sfârșit. Sângele. Amintirile. Muzica lui George. Versurile lui Nichita. Salata de vinete.

Distribuie