AteneulRoman1 copy
Distribuie

Festivalul George Enescu  începe în ziua în care Luna ajunge la perigeu, apropiindu-se cel mai mult de Pământ, iar noi, adunați sub cupola rotundă a Atheneului Roman intrăm romantici pe orbita muzicii, amețiți de serile sfârșitului de vară și de mirosul de struguri pârguiți, rotindu-ne fascinați în jurul aceleiași axe din centrul Bucureștiului: Atheneu- Sala Palatului.

Text de Sandra Drăgan, elevă în clasa a XI-a a Liceului German Goethe. Sandra a studiat, timp de zece ani, vioara.

Apoi, tiptil, Luna se va îndepărta de Pământ în sunetul muzicii, ajungând la apogeu pe data de 14 septembrie.

La baza cupolei sălii mari a Atheneului Român, se înșiră medalioane dedicate artelor și științei, dintre  care  vom alege să zăbovim pe acela dedicat “Astronomiei”, plasat în partea dreaptă a scenei, luminată de cele 15  lampi coborâte ca niște ochi magici, suprarealiști, din cupola în centrul căreia e fixat un buton decorativ amintind de stilul architectural neo -românesc al lui Ion Mincu.

Astfel, agățați de arcușul viorilor sau săltând sprințari pe clape de pian, septembrie ne invită într-un timp fermecat, universal, în care pătrundem urcând treptele gamei și respirând în cuvinte, ritmic, rar, profund, în vreme ce pășim pe scările răsucite melc către Sala Mare a Atheneului. Ca o cochilie uriașă, ca o scoică ce ascunde talazurile mării, scara Atheneului tresaltă șăgalnic sub pașii grăbiți ai melomanilor, tinerilor, studenților, instrumentiștilor, femei, bărbați, copii, cu toții alergând  spre a prinde miraculos sunetele  fluturi gata să zboare spre inimi și să se odihnească acolo, pentru o bună bucată de vreme.

Spiritul lui Enescu pare a-și revendica întâietatea în concertul de la Atheneu care deschide săptămâna, căci toate piesele cu corzi, de la mic la mare, viori, viole și violoncele devin, pe rând,protagonistele scenei. Astfel, pe 31 august, săptămâna începe paradoxal cu sfârșitul calendaristic al verii, glissând de la sunetele verii, trasparente și ușor fluierate, precum flajeoletele, spre sunete surdinate de început de septembrie, cu sonorități estompate și misterioase, potrivite parcă cu apropierea Lunii de Pământ.

La ora 17.00, pe 31 august, la Ateneu se țese o miraculoasă pânză de sunete, cu arcușuri care se micșorează dinspre vioară (0,75 cm) spre violă (0,74 cm) și violoncel ( 0,72 cm), îmbibate cu săcâzul ce păstrează miros de rășină și legănate în aer de brațele virtuozilor, în căutarea culorii sunetelor. Căci, da, sunetele au un colorit aparte, pe care nu rămâne decât să-l deslușești funcție de lunecarea degetelor pe coarde.

Programul va debuta cu Concertul pentru 3 viori  și orchestră de coarde în Fa Major, F.1 nr. 34, urmat  de Bridge- “Lament “ pentru două viole, Schostakowitsch -“Duo pentru două viori” pentru a îmbrățișa, în mijlocul său “ Andante din concertul pentru vioară, violă și corzi  în mi minor, op 88, de Bruch, coarda “mi” oferind o sonoritate luminoasă, sticloasă, pătrunzătoare, de finețe clară.

Timbrul cristalin al viorilor lui Vivaldi face loc melancoliei violelor lui Bridge, al cărui “Lament” îți picură în suflet nostalgia dorului de vară abia sfârșită, sub fâlfâiri molatece ale aripilor porumbeilor ce mângăie coloanele de la intrarea în Ateneu. Prietenoșii porumbei amintesc parcă de farmecul atmosferei din Piața San Marco din Veneția, care a procurat lemn și material de cea mai bună calitate lui Andrea Amati (1535-1612), fondatorul școlii de lutieri de la Cremona, pentru confecționarea instrumentelor sale.

Violele fac legătura în mod fericit între viori și violoncele, aduc o lumină aparte, de trecere, de ultima zi de vară, o zi cu nuanțe de teracotă pe care le aflam ascunse pe cupolă, sub decorațiunile alegorice ce pornesc în raze șerpuitoare către centru, sau cu nuanțe de arțar, aidoma vâslelor turcești de lemn cumpărate de Amati de la venețienii care achiziționau o mare cantitate de lemn chiar de la cei cu care purtau războaie pe mări.

Apoi, ne vom lăsa purtați pe coarda “sol” de către două violoncele în “Sonata” lui Barriere, coarda cu cea mai mare putere, aducând sunete ample, cu plinătate și căldură, ceea ce nu exclude delicatețea, dacă este atacată cu căldură. Sunetele cele mai înalte la violoncel sunt mai consistente, mai puțin fluide decat corespondetele lor de la vioară, emanând sobrietate și conferind un caracter pătrunzător, ca și toamna aurie, dar gravă, bogată în roade, dar melancolică.

Sonata pentru două violoncele pare a anunța astfel apropierea toamnei, căci septembrie stă gata să iasă în luminile rampei, cu struguri copți, cu stropi de ploaie, cu noaptea prelingându-se dulce ca o halviță, dar înghițind hulpav din lungimea zilei.

Toate felurile de atac și resursele tehnice specifice viorii se amplifică la violoncel, instrumentul însuși fiind rezultatul transformării de către luteria italiană, care modificând și combinând instrumentele cu coarde, a dat naștere “basului violei” și “violei da gamba”, considerate strămoșii direcți ai violoncelului.

În sfârșit, cele două violoncele, politicoase și grave, vor face loc viorilor pentru a încheia concertul cu suplețea și armonia cu care se sprijină pe umerii grațioși ai violonistelor sau mai fermi, ai violoniștilor, în vreme ce bagheta magică a dirijorului Liviu Prunaru va dansa în aer, cu grație și forta, cu moliciune sau cu hotărare, abia stăpânindu-se să nu agațe luna ajunsă atât de aproape de noi.

O zi romantică de luni, de sfârșit de august înnmuiat în lumina de miere a lunii, care se va răsfăța pe cer la terminarea programului de la Atheneu, pentru a ne conduce spre Sala Mare a Palatului, unde, de la ora 20.00 va începe sub bagheta dirijorului Zubin Mehta, Simfonia de cameră nr.1 în Mi major op. 9 de Schoenberg, urmată de Simfonia nr. 8 în do minor.

Distribuie