Royal Concertgebouw Amsterdam, Conductor Mariss Jansons, Concertmaster Liviu Prunaru
Distribuie

Festivalul Internațional George Enescu a adus întotdeauna în fața publicului artiști de prim rang ai scenei internaționale, selecția invitațiilor făcându-se uneori chiar și cu trei sau patru ani înaintea unei ediții. Piața muzicii clasice este una cât se poate de dinamică iar consacrarea Festivalului Enescu a venit și ca urmare a artiștilor invitati de-a lungul edițiilor. Alegerea concertelor la care dorești să mergi poate fi uneori o sarcină dificilă; cum încă mai sunt bilete disponibile ar fi bine să vă grăbiți luând decizia în cunoștință de cauză.

de Alexandru Petrovici

Iată o selecție cu concertele mele preferate din ediția 2015. Vestea bună e că bilete pentru ele încă mai sunt disponibile, dacă vă grăbiți.

1. În premieră la Festivalul George Enescu se va afla Berliner Philharmoniker cu Sir Simon Rattle la pupitru. Iar programul se anunță a fi pe măsura reputației orchestrei – Britten cu fascinantul ”Frank Bridge Variations” și Simfonia nr 4 în Do minor op. 43 a lui Dmitri Șostakovici.

2. Prea puțin interpretat în ultimii ani și mai puțin celebru decât oratoriul Elijah tot al lui Mendelsohn, oratoriul Paulus este adus în fața publicului bucureștean de o orchestră relativ tânără, dar cu vânzări de numărul milioanelor de CD-uri, The King’s Consort. Aceeași orchestră este cea care a interpretat coloana sonoră pentru filmele – Cronicile din Narnia, Pirații din Caraibe sau Codul lui Da Vinci. Cumpără bilete de aici>>>

3.  Israel Philharmonic Orchestra vine la București sub bagheta maestrului Zubin Mehta interpretând lucrări de Anton Bruckner și Arnold Schoenberg. Deși puternic contestați pentru stilul lor muzical, considerat uneori greoi, cei doi compozitori sunt aduși în fața publicului bucureștean de dirijorul Concertului de Anul Nou de la Viena de anul acesta. Cumpără bilete de aici>>>

Sergiu Celibidache dirijând orchestra Filarmonicii din Munchen, interpretând Bruckner în fața unui public extrem de pretențios, și anume cel japonez.

4. Când unul dintre foștii directori artistici ai Festivalului de muzică clasică de la Salzburg vine să dirijeze Enescu, în cadrul Festivalului George Enescu, devine obligatorie prezența în sala de concert. Peter Ruzicka va dirija Filarmonica George Enescu cu un program extrem de modern, Bartok, Enescu și Ruzicka. Orice meloman și-ar dori să asculte compozitorul dirijând propria sa lucrare. Cumpărăr bilete de aici>>>

5. Considerată cea mai rapidă pianistă din lume, Yuja Wang vine pentru a doua oară la București în cadrul Festivalului Enescu alături de San Francisco Symphony. În program – dificilul Concert Nr. 2 pentru pian și orchestră al lui Bartok, dar și Simfonia Nr 1 in Re Major de Mahler, în a doua parte. Cumpără bilete de aici>>>

Yuja Wang interpretând Tea for Two (Art Tatum)

6. Renaud este câștigător al unui premiu ”Georges Enesco” oferit de Societatea Autorilor, Compozitorilor și Editorilor de Muzică din Franța, iar Gautier este un violoncelist deja consacrat care a interpretat alături de Martha Argerich sau Daniel Barenboim. Frații CAPUÇON vor fi prezenți în cadrul Festivalului Enescu alături de London Symphony Orchestra, sub bagheta dirijorului român Ion Marin. Un festin interpretativ având în prim plan lucrări de Brahms și Mahler. Cumpărăr bilete de aici>>>

7. Concertul transilvan pe teme românești din secolul XVII din Codicele lui Ioan Căianu pentru vioară și ansamblu de coarde compus de tânărul român, fost laureat al Marelui Premiu al Concursului George Enescu – editia 2001, Vlad Maistorovici va prinde viață în interpretarea New European String Chamber Orchestra, sub bagheta lui Dmitry Sitkovetsky. Cumpără bilete de aici>>>

8. ”Întoarcerea lui Ulise în patrie” și ”Încoronarea Popeei” de Claudio Monteverdi, la doar doua zile distanță, în interpretarea Academy of Ancient Music, cu siguranță sunt de neratat. Iar când ai la pupitru un dirijor precum Richard Egarr, câștigător al unui premiu Gramophone în 2007, sa fii în sală devine cu atât mai tentant. Cumpără bilete de aici>>>

9. Dacă locuiți la Brașov și nu reușiți să ajungeți la București pentru Festival, vine la voi laureatul Secțiunii Vioară în cadrul Concursului George Enescu 2014, Ștefan Tarara pentru un concert alături de Kamerata Kronstadt. Lucrările interpretate vor fi din opera compozitorilor italieni – Vivaldi, Respighi și Corelli. Cumpără bilete de aici>>>

10. O surpriză plăcută este interpretarea Rapsodiei Nr 2 a lui George Enescu de către renumita orchestră Royal Concertgebouw în concertul de închidere al Festivalului. În program mai sunt incluse lucrări de Brahms și de Ravel. Cumpără bilete de aici>>>

Distribuie